MENIU CAUTĂ

UPDATE: Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat în județul Iași. Doi bărbați aflați la bord au scăpat cu viață

Distribuie

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat în județul Iași, joi, lângă localitatea Sineşti.  În avion se aflau două persoane care au reușit să iasă singure din aparat și au refuzat să fie transportate la spital.

UPDATE 12:20: Avionul a fost pilotat de Joachim Prantner, un medic german în vârstă de 56 de ani. Alături de el s-a aflat copilotul său, un bărbat din Austria, pe nume Prosser Reinhard, în vârstă de 64 de ani, conform Bună Ziua Iași.

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat în județul Iași. Doi bărbați au scăpat cu viață

sursă foto: Ziarul de Iași

 

Cei doi bărbați au scăpat cu viață, după ce aparatul de zbor de tip D-ESEM – Cessna T182T Turbo Skylane, a fost avariat în urma aterizării forțate.

Potrivit Ziarul de Iași, pilotul a zburat „în orb” în condiții de vreme nefavorabilă –  plafon jos de nori, rafale de vânt și ploaie torențială. Germanul a reușit să aterizeze forțat într-un lan de porumb și a rămas blocat în noroi. Aparatul de zbor a suferit daune la elice, o pală fiind îndoită, și la aripa stângă, unde a atins solul.

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat în județul Iași. Doi bărbați au scăpat cu viață

sursă foto: Ziarul de Iași

Avionul a rămas în câmp joi seara, iar astăzi o echipă din cadrul Autorității Aeronautice Civile Române urmează să ancheteze incidentul.

 


La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri şi Poliţie.

„Au aterizat de urgenţă din cauza condiţiilor meteo. La bord se aflau doi pasageri: unul neamţ, celălalt austriac. În momentul de faţă, colegii au ajuns la locul indicat. Pasagerii cooperează, dar nu vor să fie duşi la spital. Nu au fost scurgeri de kerosen”, a declarat pentru Agerpres reprezentantul ISU Iaşi, Gabriel Covăsneanu.

„Doi bărbaţi, pasageri ai unui avion de mici dimensiuni care a aterizat forţat în localitatea Sineşti, au reuşit să se autoevacueze singuri”, a declarat pentru Agerpres coordonatorul SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.


EXCLUSIV/ Ovidiu Grosu trăiește în Danemarca, dar își amintește perfect de adolescența în Videle. ”Viorica Dăncilă mi-a fost profă și Carmen Dan colegă, mergeam la cules de mușețel!”


Citește mai multe despre avion, Iași și Sinești pe Libertatea.

Comentarii